Departe de mine vremea cand singura mea grija era sa am suficiente papusi ca sa pot concura cu prietenele mele, vremea cand scriam cantece(care in mintea mea aveau sa devina super hituri) cu toate ca fiecare vers era dintr-o cu totul alta poveste, dar macar rimau. Era asa usor atunci. Nu ca acum as trece prin cele mai mari greutati ale vietii mele, nu am ajuns acolo(inca), doar ca mi-e dor de perioada in care nu imi era frica sa plang in fata oricui, fara sa simt ca imi arat slabiciunile cele mai mari si mai ascunse, fara sa cred ca nu am pic de mandrie. Nu ma temeam sa risc pentru ce voiam, chiar daca dorinta mea era sa ma sui intr-un copac sa imi iau cirese.
Dar, atat eu, cat si persoanele alaturi de care am copilarit, ne-am schimbat, bineinteles. Acum...
... Purtam masti de teama ca cineva o sa ne vada adevaratul chip si o sa ne respinga, ajungem sa avem cate o masca pentru fiecare zi, pentru fiecare loc.
Si uite asa ne trezim intr-o dimineata ca nu stim ce masca ar trebui sa purtam astazi, si realizam ca ne-am pierdut personalitatea undeva pe drum, undeva intre acele jocuri nevinovate de copii, intre atatea vise si dorinte cu Feti-Frumosi sau Ilene Cosanzene care nu s-au indeplinit, printre persoane care, atunci cand am lasat garda jos si am aratat cine suntem, ne-au ranit. Toate aceste indicatoare ne-au adus pe traseul asta atat de gresit.
Dar, haideti sa incercam sa ne deschidem ochii si sufletul, sa ne regasim. Ce spuneti, prieteni?
"Şi mie mi-a fost furată inima - însă m-am dus şi mi-am luat-o înapoi de fiecare dată!" Salma Hayek
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu