tu esti...

Am un milion de defecte, sau chiar mai multe. Dar de ce tocmai asta e cel care se evidentiaza cel mai tare? De ce insist sa ma auto-mutilez pe dinauntru, atasandu-ma numai de ceea ce imi este imposibil sa am?

Nici nu stiu ce m-a atras exact la tine. Rau nu arati, chiar deloc. De fapt, la inceput te-am observat numai din cauza fizicului tau. Dar apoi au mai intervenit si altele. Felul in care iti traiesti viata, felul in care pui in niste cuvinte toate trairile tale, pana si felul in care iubesti muzica pe care o asculti.

Tu... nici macar nu ma cunosti. Ma gandesc, uneori, ca mi-ar fi de ajuns doar sa vorbim, fara sa stii cine e fata cu care vorbesti, fara sa stii ca se gandeste la tine de n ori pe zi, cu toate ca, la urma urmei, te-a vazut o singura data. Sau te-am vazut si inainte, dar nu te-am observat. Ironic. Daca stau sa ma gandesc mai bine, mi-ar fi de ajuns doar sa te mai vad de cateva ori. Bineinteles, acele "cateva" nu imi vor fi ajuns, dar m-as multumi chiar si cu atat, cand stiu ca imi este imposibil sa ajung mai departe de atat.. la tine.
Multi ar spune ca exagerez, dar nimeni nu stie de fapt ce simt. Amuzant, dar nici macar eu nu stiu. Habar n-am cum am ajuns in situatia asta, mi s-a intamplat acum vreo 3 ani ceva asemanator cu altcineva, dar acum.. acum e mult mai intens, diferit, mai frumos, mai enervant de dureros.
Sunt zile in care e de ajuns sa ma gandesc la tine, pentru ca apoi sa nu mai pot sa mananc, sa beau, sa vorbesc, daca ar fi dupa mine, nici sa respir. Parca tu inlocuiesti toate astea.

Si nici macar nu stii...