guess what?

- Te simt diferita. Ceva s-a intamplat!
- E vorba de el. Cel de care am vrut sa iti povestesc, dar nu am avut curaj, de frica sa nu ma judeci.
- Baiatul asta... zi-mi mai multe despre el. 
- Nu ne potrivim aproape din niciun punct de vedere, si culmea, si zodiile sunt impotriva noastra.
- Crezi in cacaturile astea cu zodii? Daca ar fi sa se ia toata lumea dupa prostiile astea multe cupluri fericite n-ar mai fi.
- Da, stiu. Doar ca si ea mi-a spus ca nu sunt pentru el, si el nu e pentru mine.
- Si ea fiind... ??
- Nici nu stiu cum sa o numesc. O sa razi dar... am fost la o ghicitoare, uite ca am spus-o. Si pana si ghicitoarea mi-a zis ca eu m-am atasat prea mult si din nimicuri. Si ca noi doi nu ne potrivim.
- Ei na. Si daca iti zicea ca te potrivesti cu un musulman care are inca doua neveste ai fi fugit in cautarea lui?
- Nu, doar ca...
- Doar ca nimic. Eu zic sa incerci sa nu te mai agiti asa, dar nici sa incerci sa il uiti asa de pe o zi pe alta pentru ca mai rau iti faci. Mai lasa timpul sa treaca. Daca ghicitoarea aia ti-a zis ca nu va potriviti nu inseamna ca are si dreptate. Tu poti sa schimbi asta oricand. Crede-ma, daca ar putea sa te faca intr-adevar fericita, o sa iasa ceva, si nu spun asta doar ca sa iti dau sperante.
 - Imi era dor de sfaturile tale sa stii...
 - Si mie imi era dor sa te ascult.
 - Parca toti prietenii mei dispar, unul cate unul.
 - Stiu, si te inteleg. Si sunt aici.

Unlucky me.

Pot sa nu ma mai gandesc o ora,doua,trei, o zi. Pot sa zic eu ca nu prea mai imi pasa, ca ar fi prea complicat.  Dar ajunge sa vad o singura data ca ai aparut pe mess sau sa ascult o melodie care sa ma duca intr-o stare de visare, si uit de tot. Uit de complicatii, de lucruri imposibile, de distante, de tot. Si ma gandesc ca se poate. Si apoi o iau de la capat. O ora, doua trei, o zi...


Oare ce faci acum?

story

Povestea asta este despre o fata, una visatoare chiar. Si despre felul in care, intr-un anumit moment al vietii ei, cand,oricat de visatoare ar fi fost, ajunsese sa creada ca dragostea nu exista,sau cel putin nu e pentru ea. Si atunci a aparut acel "el" care a daramat toate perceptiile ei despre iubire.
Era o zi obisnuita de toamna, una banala pentru ea. Statea in fata calculatorului gandindu-se la rutina de care se saturase, voia ceva nou. Atunci l-a vazut pe el. Traim totusi in secolul XXI, iubirea mai se gaseste si virtual. La inceput, nu i-a dat prea mare atentie, i s-a parut doar un baiat dragut. Ca tot vorbeam de virtual, fata i-a gasit si blogul. Ea ura poeziile, dar pe ale lui le-a citit cu cea mai mare placere, iar in timp ce facea asta, s-a oprit din orice altceva. Timpul capata alte semnificatii, prin niste simple cuvinte puse in versuri. Ceva se infiripa, dar doar in sufletul ei, el nici macar nu o cunostea. Cateva zile a incercat sa se deconecteze de tot ce tinea de el, muzica pe care o asculta, lucrurile pe care le scria, dar nu prea i-a iesit. Se gandea ca este o pasiune inutila, ca nimic nu o sa se intample, nimic special nu i se mai intamplase ei de mult, foarte mult timp.
Dar ceva s-a intamplat. Au inceput sa vorbeasca. Putin la inceput, dar pentru ea si acel "putin" insemna ceva. Usor, parca toate incepeau sa capete un sens. Deja incepuse sa simta acei fluturasi, de fiecare data cand vorbea cu el. Parca fiecare vis pierdut pe care il avusese o condusese pe drumul pe care l-a cunoscut pe el. Cu timpul si el a inceput sa tina la ea, si ceva s-a infiripat, ajungand sa se intalneasca. El era al ei acum, si ea a lui, si nimic nu mai conta. Iubirea avea sens, pentru amandoi.

Probabil povestea asta are alt final, poate fata nici nu a cunoscut intr-adevar iubirea, dar la urma urmei, cum am spus si la inceput, fata asta este o visatoare.

dulce vis

- Azi-noapte am avut un vis. Unul frumos, unul din visele alea din care nu mai vrei sa te trezesti, dar, cand in sfarsit te-ai trezit, toata ziua ramai cu un gust amar gandindu-te ce diferita e realitatea.
- Interesant. Ce ai visat?
- Ironic, am visat ceva la care visez cu ochii deschisi in fiecare zi.
- Cateodata esti greu de inteles.
- Eram a lui. Si era al meu. Si nimic nu mai conta.

L'invitation à la valse

"– Da, sunt bine dispus, pentru ca, inchipuieste-ti, nici una din corabiile mele nu s-a inecat in mare…Toate au ajuns la destinatie.
- In schimb ale mele sunt gata sa se inece.
- Atunci, repede, imbraca-te…Mergem sa le salvam…
- Cum? A facut ea mirata, acoperindu-si surasul cu mana.
- Foarte bine. Inchiriem o barca si pornim pe mare in cautarea lor.
- Ai dreptate, Dor, un naufragiu ar fi catastrofal pentru mine. Toate iluziile mele s-ar duce la fund.
- Te rog de-aici inainte sa nu mai tii iluziile in corabii. Haide, nu te faci gata?"

tu esti...

Am un milion de defecte, sau chiar mai multe. Dar de ce tocmai asta e cel care se evidentiaza cel mai tare? De ce insist sa ma auto-mutilez pe dinauntru, atasandu-ma numai de ceea ce imi este imposibil sa am?

Nici nu stiu ce m-a atras exact la tine. Rau nu arati, chiar deloc. De fapt, la inceput te-am observat numai din cauza fizicului tau. Dar apoi au mai intervenit si altele. Felul in care iti traiesti viata, felul in care pui in niste cuvinte toate trairile tale, pana si felul in care iubesti muzica pe care o asculti.

Tu... nici macar nu ma cunosti. Ma gandesc, uneori, ca mi-ar fi de ajuns doar sa vorbim, fara sa stii cine e fata cu care vorbesti, fara sa stii ca se gandeste la tine de n ori pe zi, cu toate ca, la urma urmei, te-a vazut o singura data. Sau te-am vazut si inainte, dar nu te-am observat. Ironic. Daca stau sa ma gandesc mai bine, mi-ar fi de ajuns doar sa te mai vad de cateva ori. Bineinteles, acele "cateva" nu imi vor fi ajuns, dar m-as multumi chiar si cu atat, cand stiu ca imi este imposibil sa ajung mai departe de atat.. la tine.
Multi ar spune ca exagerez, dar nimeni nu stie de fapt ce simt. Amuzant, dar nici macar eu nu stiu. Habar n-am cum am ajuns in situatia asta, mi s-a intamplat acum vreo 3 ani ceva asemanator cu altcineva, dar acum.. acum e mult mai intens, diferit, mai frumos, mai enervant de dureros.
Sunt zile in care e de ajuns sa ma gandesc la tine, pentru ca apoi sa nu mai pot sa mananc, sa beau, sa vorbesc, daca ar fi dupa mine, nici sa respir. Parca tu inlocuiesti toate astea.

Si nici macar nu stii...

that's better

- Am nevoie sa ma asculti.
- Dar te ascult.
- Nu si cu sufletul, la dracu!!
- Ba da.
- Daca m-ai fi ascultat cu sufletul, ai fi stiut ca sunt "defecta" de vreo doua saptamani, ai fi stiut ca simt si eu nevoia sa vorbesc cu tine, sa ma intelegi, sa ma sfatuiesti.
- Pai, trebuie doar sa te asezi langa mine si sa vorbesti.
- O spui de parca as veni la spovedanie.. chiar nu pricepi.
- Daca m-ai scoate din ceata asta in care m-ai bagat, as pricepe.
- Vezi... inca nu ai invatat sa ma asculti cu sufletul.


ORE mai tarziu...

- Te iubesc, chiar daca nu o arat mereu, si te ascult, chiar si atunci cand nu vorbesti.
- Acum incepi sa inveti, suntem pe drumul cel bun. Si eu te iubesc.

nu intelegeti...

- Intelegi?
- Nu. Tu?
- Nici eu.
- Pai si ce facem?
- Nu stiu.
- Esti o egoista.
- Eu? de ce?
- Faci pentru tine nu pentru alti.
- Pai si ce vina am eu ca ei nu inteleg?
- Explica-le!
- Nu vad.
- Arata-le!
- Nu aud.
- Zi-le ceva!
- Nu simt.
- Cine?
- Ei!
- Care ei?
- Cei care zic ca sunt egoista si nu inteleg.
- Bine. eu nu inteleg. hai, explica-mi.
- Nu.
- De ce?
- Pentru ca sunt egoista si nu inteleg

wish right now...

- Ai venit singura?
- Da!
- Si ce cauti aici?
- Fericire...
- Si, ai sa o gasesti?
- Nu, dar maine plec.

Da, sunt naiva. Si?

Adormeam seara cu gandul: "ce conteaza, lui ii pasa." Si da, m-a convins ca e diferit.
Si nu, macar nu i-am zis cuvântul cu "i". Nu i l-am zis. Nu mi l-a zis. Nu avea cand.
Macar in privinta asta nu m-a mintit. Si da, imi musc seara buzele si nu pot adormi.
Si ma abtin... dar tot plang pana la urma.
De ce persoanele dau asa usor cu piciorul, iar eu ma atasez cu disperare de ele?
Sunt o proasta. Fiecare cuvant pe care-l cred a devenit o auto-mutilare, totusi sunt naiva si proasta. Si cred tot mai multe cuvinte si dupa ma plang si ma intreb cum de-am crezut. Si cum de pot fi atat de naiva.

Asa, inventati! Inventati! aruncati in mine cu minciuni dragalase!
Cine sa va mai inteleaga... cu siguranta nu eu. Prostanaca ce esti! ti-o spun a mia oara!
Inceteaza sa crezi!

If I ain't got you

Asta cand s-a mai intamplat?
Sa... sa ce?
Nici nu stiu ce simt acum...
Furie, uimire, emotie, fericire...
Simt ca sunt iar naiva.
Nu te iubesc, bineinteles ca nu.
Dar te vreau.
E iremediabil. Prosteste.

Nu e ok

Se cam plictisea pentru ca era singura in casa asta mica, asa ca s-a gandit sa faca o baie. Parea o idee buna pe atunci. S-a dezbracat, s-a privit putin in oglinda asa cum obisnuia, si s-a cufundat in baia plina cu apa. A incercat sa planga dar nu i-a reusit pentru ca nu mai facuse asta de mult timp si ii era greu. Nu mai stia cum e sa planga, stia doar sa tina toate sentimentele ascunse undeva adanc, si nu era bine, simtea ca nu e bine. Si-a bagat capul in apa fierbinte si a inceput sa se gandeasca la o poveste de mult uitata, ingropata printre amintiri. Incepuse sa se faca ceata si ea cadea parca intr-o prapastie neagra. Intr-o clipa toata viata i-a trecut prin fata ochilor. Viata ei nu fusese urata, dar nici roz iar firul s-a intrerupt. A deschis ochii. Se hotarase si povestea nu se terminase inca.

Nu suntem ok, dar o voi ingropa si pe asta tot undeva adanc

Childhood memories

Departe de mine vremea cand singura mea grija era sa am suficiente papusi ca sa pot concura cu prietenele mele, vremea cand scriam cantece(care in mintea mea aveau sa devina super hituri) cu toate ca fiecare vers era dintr-o cu totul alta poveste, dar macar rimau. Era asa usor atunci. Nu ca acum as trece prin cele mai mari greutati ale vietii mele, nu am ajuns acolo(inca), doar ca mi-e dor de perioada in care nu imi era frica sa plang in fata oricui, fara sa simt ca imi arat slabiciunile cele mai mari si mai ascunse, fara sa cred ca nu am pic de mandrie. Nu ma temeam sa risc pentru ce voiam, chiar daca dorinta mea era sa ma sui intr-un copac sa imi iau cirese.
Dar, atat eu, cat si persoanele alaturi de care am copilarit, ne-am schimbat, bineinteles. Acum...
... Purtam masti de teama ca cineva o sa ne vada adevaratul chip si o sa ne respinga, ajungem sa avem cate o masca pentru fiecare zi, pentru fiecare loc.
Si uite asa ne trezim intr-o dimineata ca nu stim ce masca ar trebui sa purtam astazi, si realizam ca ne-am pierdut personalitatea undeva pe drum, undeva intre acele jocuri nevinovate de copii, intre atatea vise si dorinte cu Feti-Frumosi sau Ilene Cosanzene care nu s-au indeplinit, printre persoane care, atunci cand am lasat garda jos si am aratat cine suntem, ne-au ranit. Toate aceste indicatoare ne-au adus pe traseul asta atat de gresit.
Dar, haideti sa incercam sa ne deschidem ochii si sufletul, sa ne regasim. Ce spuneti, prieteni?

Sweet Bad dream

Ma aflu intr-o camera in care nu am mai fost. Pana acum. Il zaresc langa mine. Mainile noastre sunt foarte apropiate, parca mai au putin si striga ca vor sa se uneasca. Ma uit mai bine la el, pentru a-i analiza fiecare particica a fetei, obrajii lui se contracta. Imi zambeste. Vreau sa ma uit in ochii lui, macar pentru ultima data. Dar ceva ma impiedica, ochii sai sunt acoperiti.Totul e confuz. Ma atinge. Sunt aceleasi maini care mi-au mangaiat fata in atatea seri. Ma ia in brate. E acelasi trup, in jurul caruia ma simteam atat de protejata. Imi zambeste. Acelasi zambet care imi incalzea fiecare minut al existentei atunci cand eram cu el, sau chiar si atunci cand nu eram. Si buzele lui, imi lipsea atingerea lor atat de tare.
In sfarsit, ochii ii sunt descoperiti. Ma priveste. Nu e aceeasi privire, ma uit in ochii lui, si chiar daca toate partile corpului sau imi arata ca ma iubeste, ochii lui nu arata acelasi lucru. Sa nu fie el? Dar, totul este la fel, doar ochii aia... ma privesc cu ura. Incep sa plang.

Cateva secunde mai tarziu, ma aflu in asternuturile mele, in camera mea. Fusese doar un vis. Dar ceva din acel vis este, de fapt, o realitate... EL nu mai are ochi pentru mine.

Let’s scream

- O sa fii iar fericita?
- Dar sunt.
- Nu si cand toti pleaca acasa.
- Alternez intre "te rog, minte-ma frumos" si "te rog din nou, zi-mi sincer".Acum fac lucruri pe care nu le faceam la 10 ani.
- Da. si ce?
- Asa e, si crezi ca sunt mai fericita? nu.
- Suntem fracturati...

Is that alright?

Voiau sa afle daca mi-a fost greu.
Voiau sa stie daca am suferit, daca mi-a fost dor.Le-am spus asta.Asa era, mi-a fost greu si mi-a fost dor.Discursul a fost simplu.Le-am zis ca ai fost minunat.Le-am spus ca te-am iubit.Mult.Nu le-am spus ca ai avut si parti rele.Ei nu vroiau sa stie asta.Nu le-am spus ca in timp ce sufeream m-am indragostit de altcineva. Nu le-am spus ca abia dupa ce am murit pentru tine te-am cunoscut intr-adevar.

Words

  Era excesiv de alba. Statea si se uita la monitor cu o privire stearsa. Inexpresiva. Nu clipea. Nu se misca. Nu radea. Nu plangea. Nu facea nimic. Doar statea, si atat. Toata ziua a simtit nevoia sa planga... de cand s-a trezit, pana seara tarziu, dar nu a reusit. Stia ca asta ar calma-o. A incercat, si a tot incercat, dar degeaba .

  Nu intelegea exact ce are, si asta o macina incet in interior. Toata ziua a incercat sa poarte o masca, doar ca sa nu se prinda toti cat era de suparata, dar nu prea i-a reusit .

  Se considera nefolositoare, inutila. Si, cu toate astea, in unele momente spera ca se va calma .. ca va reusi sa se calmeze .. Dar, nu a reusit . Si stia ca nu o sa reuseasca prea curand.

  Ai ghicit ca tipa aia sunt eu, nu ?

Anger and forgiveness

  In viata asta scurta a mea, de multe ori mi-a trecut prin cap cat de ciudati sunt baietii, si tot de atatea ori m-am gandit ca si ei cred acelasi lucru despre noi, fetele. 

  Incercam de atatea ori pe parcursul vietii sa uitam un anumit barbat care ne-a facut sa suferim, ca sa realizam ca, cu primul gest pe care il face, stergem totul cu buretele si uitam parca toate motivele care ne-au facut sa suferim, si vrem sa ii iertam, si sa fugim in bratele lor ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, sa ne lasam iubite ca la inceput. Le spunem cum am incercat sa ii uram dar inimile noastre tot catre ei se indreptau, ca o busola care iti arata de fiecare data pe unde trebuie sa mergi. Dar daca ce s-a intamplat nu poate fi iertat, si nu e cale de intoarcere? Ce se intampla cand barbatii ne ranesc si ne lasa asa, nu incearca sa repare, doar merg mai departe, in alt loc, langa alta femeie. Atunci suntem distruse, incercam sa parem cat mai puternice, este in firea noastra, a femeilor, cand de fapt in spatele acelei carapace de femeie puternica se afla un suflet fragil care viseaza la sarutarile barbatului care a plecat, si a lasat-o sa plece.

  Apoi ne aducem aminte ca totul este un vis, si ne trezim.

  Realitatea doare mai tare, nu-i asa?

New in business, babe`

 Primul meu blog despre feelings and thoughts. Trebuie sa recunosc, ma gandesc la asta de cateva luni bune, dar parca ceva m-a tinut. A fost teama de critici, teama de faptul ca blogul meu nu va fi citit, ca gandurile mele nu vor interesa pe nimeni. Ei, temerile alea nu au trecut, dar eu am decis sa le "strivesc" si sa le bag undeva adanc, unde sa nu le mai gasesc(nu ca mi-as dori vreodata sa le caut, vorba vine, stiti voi), asa ca am intrat repede pe magicul Google si am cautat un loc potrivit pentru a imi aseza blogul mult gandit. And here I am. De acum inainte, o sa incerc sa postez cat mai multe lucruri, cu speranta ca macar unei persoane ii va placea umila creatie a unei minti adolescentine.  

To be continued...